Crescătorii de albine și pasionații de sericicultură de pe raza UAT Letea Veche și localitățile limitrofe sunt avertizați să ia măsuri de precauție specifice în cursul dimineții de sambata, 27 iulie 2024, atunci când vor fi efectuate lucrări de dezinsecție aeriană. La fel, persoanele care se vor regăsi în perioada respectivă în aer liber, în zonele în care se pulverizează insecticid, sunt avertizate ca, în cazul în care simt efecte adverse, să recurgă la măsuri de prim ajutor, și să se prezinte la medic ori la o unitate medicală.
Primăria Letea Veche a contractat lucrări de combatere a țânțarilor. Astfel, sambata, 27 iulie 2024 , între orele 5.00 – 10.00, se va efectua un tratament de dezinsecție aeriană, pe toată raza UAT Letea Veche(Letea Veche, Holt, Radomirești, Ruși-Ciutea, Siretu), prin pulverizare din avion a soluției de insecticid, produs avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.
Atenționăm crescătorii de albine și pasionații de sericicultură de pe raza UAT Letea Veche(Letea Veche, Holt, Radomirești, Ruși-Ciutea, Siretu) și recomandăm luarea de măsuri de protejare, deoarece insecticidul utilizat poate fi periculos pentru familiile de albine și viermii de mătase.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a dezinsecției va fi reprogramată.